Omul Moga

Este un bun strateg, un bun antreprenor și un compozitor prolific. Vă las să descoperiți și personalitatea omului Marius Moga.

Marius Moga / Foto: Gabriel Vlaicu

Înainte de orice, cine este Marius Moga din prezent față de cel de acum 10 -15 ani?

La un moment dat, când reușești să ai succes într-un domeniu restrâns, ai câteva piese numărul unul pe radio, premii, tinzi să crezi că ești buricul pământului. Am trecut și eu prin faza asta pe la 20 și ceva de ani. Fiecare dintre noi este tentat să se considere mai important decât aportul pe care îl poate avea pentru societate. Dar, când am început să călătoresc, mi-am des­chis mintea, am înțeles că de fapt industria muzicală nu s-ar mai chema așa dacă ar fi numai individualiști, așa că etapa aceea nu a durat foarte mult pentru mine. Serile de stat de vorbă cu oamenii din industrie din America, Suedia și din alte țări pe unde am fost mi-au schimbat mentalitatea.

Care consideri că este cel mai mare talent al tău?

Cred că am talentul de a identifica și a înțelege nevoile oamenilor. Asta mă ajută foarte mult atunci când fac muzică, dar și în businessul pe care l-am construit. Orice melodie are o conjunctură a ei și o situație în care ea ar prinde. Sunt și multe situații în care nu ar prinde. O melodie nu s-ar consacra ca evergreen dacă nu ar sa­tisfice o nevoie emoțională sau de mesaj a oamenilor. Muzica, până la urmă, este un vehicul pentru emoții, pentru mesaj și a devenit de sine stătătoare prin prisma faptului că a unit aceste elemente.

Ce calități crezi că te-au ajutat cel mai mult în carieră?

Dacă nu mi-ar fi dat Dumnezeu empatie, notele mele nu cred că ar fi valorat la fel. Empatia face un compozitor sau un artist să fie mai mult sau mai puțin de succes. E greu de crezut, dar mulți autori cred că atunci când compun o piesă se prezintă pe ei lumii, dar de fapt trebuie să prezinte artistul lumii.

Mai poți avea empatie când ai succes?

Empatia crește, nu scade. Pe măsură ce cunosc oameni noi, în fiecare zi și pe fiecare reușită pe care o bifez. Eu nu am fost niciodată convins că am atins succesul. Probabil că ăsta e și motivul pentru care alerg întruna. Eu nu consider că am atins apogeul, ci am atins o parte din succes și pe anumite direcții. Am un portofoliu foarte mare, da, dar în același timp pot să zic că în 2010, când am început să plasez piese în America, de abia atunci am început. Până atunci m-am pregătit.

Ai creații care nu îți mai plac?

Nu. Deviza mea este „I care about music”. Și când zic asta, îmi asum toate creațiile pe care le-am făcut vreodată. Un autor bun este acela care lasă muzica să treacă prin el, iar oamenii văd ce parte din muzica lui o adoră și ce parte nu le place. Pentru oameni o fac. Dacă oamenii sunt de mai multe feluri, înseamnă că trebuie să fac muzică de mai multe feluri.

Ai multe piese la sertar?

Eu îi zic catalog, pentru că de mult nu mai încap într-un sertar. Este un catalog de idei, de instrumentale, de linii melodice, versuri, concepte. Moștenirea creativă pe care o ai zi de zi de la muză, divinitate, cum vrei să-i spui, trebuie stocată, trebuie să ții ideile alea, pentru că sunt valoroase. Cea mai mare avere a unui compozitor, producător, este catalogul lui de piese.

Care este cel mai de succes proiect al tău de până acum?

În 2004, când am lansat proiectul Morandi împreună cu Randi, am fost niște îndrăzneți fără limită să credem că un proiect în engleză o să prindă vreodată în România. Dar a avut un succes foarte mare și în România și a prins și în alte țări. În 2008 ieșisem deja în vreo 16 țări, aveam turnee de promo, concerte. Noi am fost niște pionieri în ideea asta de a fi artiști români care cântă în engleză și prin prisma asta a pornit un întreg val. Îmi plac premierele, îmi asum experiența pe care nu poate s-o aibă nimeni în același timp cu tine atunci când faci ceva nou, ci doar după.

Care au fost cele mai mari premiere ale tale?

Ideea asta de a face un proiect românesc în engleză, care intră pe radio și apoi e licențiat în mai multe țări a fost o noutate importantă, care a funcționat. După care, o altă premieră importantă pentru departamentul nostru de publishing și pentru noi, companie care dezvoltăm ca­riere de autori, a fost că am reușit să scriu pentru artiști din străinătate, nu neapărat pentru artiști de aici, și să licențiem. Îmi place și ideea de a dezvolta artiști de aici care au succes pe plan internațional, dar în același timp, ca producător, compozitor, te întrebi tot timpul dacă ei, artiștii mari de afară, ar cânta creațiile tale. O altă noutate este faptul că noi, în timp ce colaborăm cu artiștii consacrați deja, cu casele de discuri, cu branduri, agenții, pregătim următorii artiști care vor fi mari peste câțiva ani. Încă de la înființare am fost în căutare de autori talentați, dar și de artiști. Am lansat mereu proiecte noi, unele au avut succes imediat, altele nu, iar altele sunt pe drumul cel bun și vor reuși cu siguranță. Am fost un pionier și cu Tabăra de Muzică, în sensul în care am avut ocazia să văd asta în alte părți și mi-am dat seama că noi eram puțin în urmă. Peste tot se practică ideea de writing sessions, de tabere de muzică, iar la noi nu prea era acceptată la început. Faptul că suntem inițiatori de idei și proiecte noi implică riscuri, implică reușite, dar implică și greșeli, pe care noi ni le asumăm întotdeauna.

Cum arată o zi obișnuită din viața ta? Cam câte ore pe zi muncești?

Nu m-am gândit niciodată la numărul de ore, pentru că sunt foarte pasionat. În general, sunt de dimineața până noaptea în studio, la întâlniri sau brainstorming-uri pentru proiecte noi. Pot să zic că sunt activ 24 de ore din 24, 7 zile din 7.

Cum îți încarci bateriile?

Sunt foarte energic de fel. Bateriile se încarcă în fiecare zi prin momentele de care am parte alături de soția mea și fetița noastră. Din când în când simțim nevoia să evadăm din agitație și plecăm puțin din oraș.

Cum era industria muzicală românească în momentul când ai pornit tu pe acest drum și cum o vezi acum?

Când am pornit eu la drum nu erau oportunitățile de azi. Când am început să compun muzică pentru artiști din Alba Iulia, singura modalitate de a mă face auzit era dacă piesele intrau la radio și pe TV. Acum, prin prisma platformelor online, oriunde ai fi, în orice colț al lumii, în vârf de munte, ai șansa ta egală cu a celorlalți. Prin faptul că acum șansele sunt egale, prin faptul că este foarte mult conținut pe online, imposibil de parcurs, e nevoie de multă muncă, dedicare și trebuie să fii foarte constant, iar produsul tău să fie calitativ și să vină cu ceva nou. Nu e greu să te faci remarcat în ziua de astăzi, mai greu este să rămâi acolo, să nu te uite oamenii la fel de repede cum te-au observat.

Ai avut vreodată sentimentul că dacă te-ai fi născut în altă parte ți-ar fi fost mai ușor?

Poate când aveam 16 ani mă gândeam la asta. Dar la 24 de ani, când am ajuns în America prima dată, mi-am dat seama că nu mi-ar fi fost mai ușor. E invers, pentru că în America toată lumea crede că poate să reușească și este totuși o țară bine înfiptă în industria muzicală. Cred că mi-ar fi fost mai greu dacă mă nășteam acolo. Visul american ni se vinde peste tot, dar visul românesc este următorul: dacă treci de „imposibil” și de „nu se poate”, o să ajungi și la visul american.

Ce ai învățat din călătoriile tale prin industria muzicală de afară?

Sunt diferențe de cultură, de percepție și asta am învățat. Îți ia un pic să înțelegi piața muzicală de afară și mentalitatea lor. S-ar putea ca lucruri care nouă ni se par super de distracție, lor să li se pară cheesy. Din țările cu industria dezvoltată pe unde m-am plimbat, atât din partea industriei, cât și din partea consumatorilor de muzică, am înțeles percepția pe care o au ei atunci când ascultă o piesă.

Cum s-a schimbat percepția celor din afară față de industria muzicală românească?

România are toate șansele să devină o țară respectată în industria muzicală internațională, după America, Anglia, Suedia, Franța, Germania. Eu cred în țara asta și în talentul ei, iar după cele cinci țări enumerate, cred că următoarea care ar putea să se fixeze mai mult este România, pe muzică, pe drept de autor internațional, pe artiști. E una dintre puținele țări care au exportat muzică și avem multe exemple: proiectul Morandi, O-Zone – „Dragostea din Tei”, apoi au venit cei de la Play & Win, care au compus pentru INNA, a fost și piesa Alexandrei Stan – „Saxobeat”, care a ajuns foarte sus, și multe alte exemple. Au fost ceva artiști români care au prins la nivel internațional și care ne-au poziționat pe harta lumii muzicale. Puțini exportă și licențiază în afară, iar România face asta, s-a întâmplat deja de prea multe ori, din motivul ăsta eu cred că noi, ca țară, putem ajunge să fim un alt nucleu al industriei muzicale globale.

Ce are diferit industria muzicală din România?

Eu cred că autorii din România au un avantaj major față de alți autori din alte țări și anume că noi am gustat mereu trei zone de muzică. Am gustat Balcanii, am gustat America și Europa. Noi am luat tot ce ne-a plăcut. Pe radiourile noastre e un mix format din zonele astea, pe care nu are cum să îl aibă alt autor. Ambiția cea mai mare, cum am mai spus, este să treci de „imposibil” și de „nu se poate”. E o benzină pentru mulți aici.

Moga feat. Business

De la Vinil la YouTube