Ne întoarcem la dobânzile stabilite prin decret?

Băncile sunt societăți comerciale care funcționează pe principiile pieței, nu vrem să ne întoarcem la perioada de dinainte de ’90 când dobânda se stabilea prin decret prezidențial, a declarat Radu Graţian Gheţea, preşedinte de onoare al ARB, referitor la inițiativa legislativă privind plafonarea dobânzilor.

Senatul a adoptat, recent, cu amendamente, propunerea legislativă de modificare a Ordonanţei Guvernului nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti, stabilind ca dobânda pentru creditele ipotecare să nu depăşească de 2,5 ori dobânda de referinţă a BNR.

Limitarea dobânzilor nu este necesară, dobânzile medii practicate în prezent de bănci fiind sub limitele pe care iniţiativa legislativă de plafonare a lor le-ar stabili, însă ar putea avea efectul contrar, de a determina instituţiile financiare să le majoreze până limita de sus, a explicat Radu Graţian Gheţea, preşedinte al CEC Bank şi preşedinte de onoare la Asociaţia Română a Băncilor (ARB), la conferinţa “Romanian Financial Conference”, organizată de BusinessMark.

“Ar trebui să ne uităm cu mai mare atenţie la studiu (studiu realizat de KPMG pentru ARB şi CPBR cu privire la impactul a trei iniţiative legislative asupra sectorului bancar), cu toţii să se uite cu mai mare atenţie la el şi să observăm că de fapt se doreşte, dacă ne referim la limitarea dobânzilor, se doreşte o limitare care nici nu ar fi necesară. Dobânzile actuale, medii, din piaţa bancară sunt sub limitele pe care cineva doreşte să le impună. La un moment dat poate apărea şi efectul de genul “domnule, stai niţel că sunt aşa de jos sub limită că am putea să le mai ridicăm!”. Sunt nişte efecte care pot apărea în competiţia şi în activitatea care întotdeauna trebuie să fie sub semnul competiţiei în care efectele vor fi diferite de cele pe care le aşteaptă iniţiatorul”, a spus Radu Gheţea.

Acesta a precizat că iniţiatorii au dorinţa de a promova ceva care să aducă un efect pozitiv în ceea ce priveşte susţinerea electorală, dar de multe ori lucrurile nu au fost confirmate de piaţă și a spus că efectele pot fi diferite de cele așteptate și nu fac decât să stopeze mersul înainte.

Referitor la discuțiile privind costurile unui credit în România comparativ cu alte țări europene, Ghețea a explicat că “băncile operează la nivelul la care se află întreaga viață economică din România, nu în condițiile din alte țări”

KPMG Advisory  a realizat, în luna februarie, la solicitarea Asociaţiei Române a Băncilor şi a Consiliului Patronatelor Bancare din România, un studiu cu privire la impactul iniţiativelor referitoare la eliminarea caracterului de titlu executoriu al contractelor de credit, plafonarea dobânzilor şi limitarea valorii recuperabile a creanţelor cesionate. Studiul KPMG arată că, atât impactul individual, cât şi cel cumulat al celor trei propuneri legislative ar putea conduce la o încetinire a creşterii economice, o scădere a consumului şi investiţiilor şi la o diminuare a veniturilor la bugetul de stat, pe lângă alte efecte ce vor afecta consumatorii în mod direct şi imediat.