Program – Miercuri, 28 Martie

Antreprenorii sunt cei deschid mereu drumul în economie cu idei noi, pasiune pentru ceea ce fac și multă muncă. Sunt oamenii care creează și cresc companii, prin viziune, dinamism, dar și printr-o luptă continuă cu piedicile birocratice. Au businessul în sânge, lucrează cu aceeași pasiune și hotărâre indiferent de condițiile economice. Au ADN de antreprenor. Vino să-i cunoști și să înveți de la ei ce înseamnă să faci business în 2018!

  • 09:00 – 10:00 Înregistrarea participanților

    Înregistrarea participanților

  • 10:00-11:30 Sesiunea 1: Barometrul antreprenorilor

    Creștere economică nesustenabilă, schimbări fiscale, criza forței de muncă, accesul dificil la finanțare – economia nu are vești tocmai bune pentru antreprenori. Mediul de business din România aduce mereu obstacole în pentru cei care fac business. Află cum poți naviga prin apele tulburi ale economiei românești, care sunt domeniile "hot" în antreprenoriat în 2018 și ce specialiști au informații și sfaturi relevante, care te pot ajuta să ajungi la nivelul următor în business.

    Invitați:
    Iancu Guda, Director General Coface Servicii
    Dan Bucșa, Economist-şef ECE UniCredit Bank
    Anca Ungureanu, Head of Identity & Communication UniCredit Bank
    Oliver Bauer, Proprietar și enolog Crama Bauer
    Alexandru Holicov, CEO Adservio
    Marta Ușurelu, Owner Biz

  • 11:30-12:00 Pauză de cafea

    Pauză de cafea

  • 12:00-12:30 Sesiunea 2: Lecții de business pe cont propriu

    Au riscat, au muncit, au reușit. Acum, luptă să-și crească businessurile și să cucerească noi piețe, inclusiv în afara granițelor țării. Cei mai puternici oameni de business din România îți vor dezvălui provocările vieții de antreprenor, dar și soluțiile prin care reușesc să se mențină în top.

    Invitată: Cristina Bâtlan, Co-fondator, Musette

    Cristina Bâtlan are o experiență antreprenorială de peste 25 de de ani, a co-fondat businessul Musette la începutul anilor 90, iar din 2010 a început extinderea pe plan international a acestuia. În prezent, Musette are 20 de magazine în România și 8 în străinătate.

  • 12:30 - 13:00 SESIUNEA 3: Antreprenorii care schimbă lumea. La propriu.

    Există idei de afaceri al căror impact se extinde dincolo de zona economică și reușesc să producă schimbări radicale la nivelul societății. În acest domeniu, inovație are implicații sociale la scară largă și pot schimba viețile a mii de oameni.

    Invitat: Khaled Al Mezayen, fondator Sowat

    Unul dintre cele mai performante sisteme de filtrare din lume, Sowat transformă apa poluată sau infestată în apă bună de băut având un consum de energie electrică echivalent cu cel al unui bec cu puterea de 60 W. În 2016, SOWAT a câștigat în România competiția Chivas The Venture, ediția locală.

  • 13:00-13:30 Pauză de cafea

    Pauză de cafea

  • 13:30 - 15:00 SESIUNEA 4: Viața după exit – Ce face un antreprenor după ce și-au vândut businessul?

    Construcția unui business de la zero e principala provocare pentru un antreprenor. Succesul îl aduce, însă, inevitabil în fața unei dileme: să accelereze spre vânzarea afacerii sau să continue creșterea consolidată pe termen lung? Cei care aleg să vândă au câteva opțiuni: rămân în conducerea executivă a companiei, devin investitori în alte companii, fac un nou busines sau se retrag. Află de la antreprenori care au la activ exituri de succes cum au făcut acest pas, ce a urmat după vânzarea companiei și ce planuri de viitor au.

    Octavian Bădescu - Fondator al RE/MAX Freedom Group
    La doar 42 de ani este antreprenor în serie în curierat, de cercetare de piață și de marketing direct. Cel mai cunoscut business al său este Sameday Courier, fondat în 2007 și cumpărat în 2017 de eMAG.

    Cristian Constantinescu – Antreprenor & angel investor
    După experiență în companii precum BRD Societe Generale sau HAL Investments BV, a trecut la antreprenoriat, conducând din 2008 retailerul român de jucării Noriel, pe care l-a dezvoltat într-o rețea națională cu 47 de magazine. A făcut exit din acest business în 2016 către un fond de private equity deținut de Enterprise Investors.

    Sorin Stoica - Fondator Eturia
    A construit un business solid în retailul de telefoane mobile, Dasimpex, pe care l-a vândut în 2006 către fondul de investiții GED Capital pentru aproximativ 4,5 milioane de euro. A fondat apoi Oregano, companie de consultanță pentru afaceri, televiziunea pe internet EvoTV, a investit în imobiliare, iar în prezent conduce Eturia, businessul său din domeniul turismului.

    Sergiu Biriș - Fondator, Trilulilu, LiveRail și Zonga
    După lansarea platformei video Trilulilu, a reușit să dezvolte și una dintre cele mai utilizate aplicații românești, Zonga, care oferă muzică pe bază de abonament. În 2007, împreună cu Andrei Dunca și Mark Trefgarne, a fondat LiveRail, companie care a devenit unul dintre jucatorii de vârf  la nivel global în tehnologia de video advertising pe Internet. În iulie 2014, LiveRail a fost achiziționată de Faceebook pentru o sumă estimată la 500 de milioane de dolari.